Tort musuroi


Tortul musuroi este o prajitura delicioasa, fina, aromata si pe gustul fiicei mele, deci ……. nu puteam sa nu o fac. 🙂

Ingrediente

Pentru blat:

-5 oua

-200g zahar

-150g faina

-50g cacao

-50 ml ulei

-putina sare

Pentru crema:

-250 ml frisca

-500g crema de branza ( macarpone sau  branza de vaci Pilos)

-150g zahar pudra

-1 esenta vanilie

-5banane

Mod de preparare:

Prima data pornim cuptorul si ne apucam de blat. Se face un blat obisnuit asemanator cu cel de chec. Batem albusurile cu putina sare apoi adaugam zaharul si continuam sa mixam pana se dizolva tot zaharul. Adaugam galbenusurile, uleiul si ne oprim din mixat. Faina si cacaua (cernute inainte) se adauga rand pe rand, amestecam incet de sus in jos pentru ca blatul sa nu se lase si sa ramana aerat. Turnam compozitia intr-o forma unsa cu unt si tapetata cu faina. Se coace aproximativ 30 minute la foc potivit, pana trece testul scobitorii.Lasam blatul sa se raceasca si il scoatem din forma.

Se decupeaza dupa cum vedeti in imagine.

Bucatile pe care le-am taiat se sfarama si se folosesc la decorul tortului.

Batem crema de branza ( am folosit ambele variante si a fost la fel de bun) cu zaharul pudra si esenta de vanilie, apoi adaugam frisca batuta si continuam sa batem pana obtinem o crema pufoasa si ferma. Daca doriti puteti adauga in crema si bucati de ciocolata amaruie. Insiropam blatul cu un sirop facut din apa, zahar si putina esenta de vanilie.Desfacem bananele si le aranjam in spatiul decupat al tortului.Punem crema si ii dam o forma de musuroi. Decoram cu firimiturile ramase de la blat.Ideal ar fi ca sa se consume a doua zi. Rezultatul final si sectiunea.

Va doresc pofta buna! 

 

3 gânduri despre &8222;Tort musuroi&8221;

Lasă un comentariu